am rămas fără mine

Cu fiecare vis, cu fiecare autobuz, tren, avion, cu fiecare om pe care îl întâlnesc, cu fiecare anotimp, noapte sau zi, cu fiecare vârf de munte sau adânc de mare, capăt o nouă formă precum obiectul sculpturii unui Brâncuşi neobosit şi (încă) nehotărât asupra umbrei Domnişoarei Pogany.

Sunt eu, sunt tu, sunt vecina ta de la scara B, prietena ta din copilărie şi verişoara colegului de la muncă.  Gândurile mi se schimbă năvalnic de şaizeci de ori pe ceas şi nu ştiu în al câtelea minut să mă opresc.

Astăzi gândesc în culori neutre, iar mâine, asemeni lui Steven Tyler, îmi va plăcea rozul. Astăzi mi-e dor de casă, iar mâine vreau să plec în lumea largă şi să nu mă întorc. Mă închipui locuind în majoritatea ţărilor pe care le vizitez şi îmi imaginez viitorul monoton alături de un tip cu care am împărtăşit două staţii de autobuz.

Sunt deopotrivă vechil şi fante al tuturor ideilor care mi-au colindat vreodată mintea şi gândul, iar nu foarte demult, m-am auzit spunând: „am rămas fără mine”. Era o vorbă spusă spontan care apoi m-a bântuit ca o fantomă vie.

Cum fac eu să-i explic inimii că trebuie să renunţ la singura mea constantă cunoscută cu aproximaţie, pi-ul meu?

„Cine eşti? Cine sunt ?
Ce mai beau? Ce mai cânt?
Ce mai fac? Ce mai simt?
Oare mai pot să mint?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: